O cruce înaltă cât un bloc de 7 etaje ar putea fi construită în centrul intersecţiei din Piaţa Universităţii

- cruce 20835400 620x3591

O cruce metalică înaltă cât un bloc cu şapte etaje ar putea fi ridicată anul viitor în intersecţia din Piaţa Universităţii din Capitală. Monumentul ar fi împodobit cu „40 de becuri puternice” şi flancat de drapelul naţional, informează realitatea.net. Becurile de pe aceasta ar urma să rămână aprinse în permanenţă, iar monumentul va fi flancat de drapelul naţional.

Aceasta este propunerea legislativă iniţiată de senatorul independent Sorin Ilieşu şi adoptată marţi, 22 septembrie, în plenul Senatului.- cruce 20835400 620x359

Crucea din centrul Capitalei ar trebui să fie „similară cu Crucea Eroilor Neamului de pe Muntele Caraiman, având o dimensiune potrivită pentru că impactul vizual să fie pregnant inclusiv de la depărtare”, se arată în document.

„Pe Cruce vor fi montate 40 de becuri puternice, care vor rămâne aprinse fără întrerupere, zi și noapte, în memoria victimelor. Semnificația numărului 40 este legată de Ziua Deținuților Politici Anticomuniști care este celebrată de Ziua Celor 40 de Sfinți Mucenici uciși pentru că au refuzat să renunțe la credința creștină. Crucea va fi flancată de drapele naționale ale României”, mai precizează Ilieşu.

Ridicarea respectivului monument este un doar un punct al proiectului ce prevede, totodată, elaborarea de către Academia Română a unui raport pentru condamnarea totalitarismului comunist şi pentru memoria naţională antitotalitară, potrivit Mediafax.

Rezumatul acestui raport, ce trebuie tradus în limbile maghiară, engleză, franceză, germană, spaniolă, rusă şi chineză, ar trebui introduc în manualele şcolare de istorie.

vezi continuarea pe jurnalistii.ro

 

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.