Timișoara te invită la vals!

timișoara - balul vienez 640x336

Timișoara te invită la vals! „Toţi cei prezenţi la Balul Vienez au achiziţionat o broşă că această. Floarea de Colţ este simbolul ediţiei de anul acesta. Cu banii obţinuţi, sute de copii vor beneficia de o masă caldă. Ideea cu floare de colţ este chiar foarte ingenioasă. Mi se pare că într-adevăr ar trebui promovată”- declarație a unui timișorean ce a participat la bal.

Acestea sunt reacții pe care le întâlnești de fiecare dată când vine vorba de Balul Vienez de la Timișoara.

Balul Vienez de la Timişoara este al 31-lea bal la nivel mondial recunoscut de Primăria din Viena. Ce înseamnă Balul Vienez de la Timişoara:

Oaspeţi de seama sosiţi din Viena, Budapesta, Germania şi Bucureşti. Orchestra Spirit of Vienna. Soprana Rodica Vică şi baritonul Mihail Dogotari. Pentru că Balul Vienez de la Timişoara nu e doar vals. Fondurile adunate vor fi donate Fundaţie United Way, peste 500 de copii şi bătrâni cu nevoi speciale vor avea motive să zâmbească… În premieră, în acest an 5 invitaţi ai Balului Vienez au fost distinşi cu Trofeul Generozităţii.

Debutanţi, 48 de perechi de studenţi sau elevi. Timp de 2 luni au învăţat vals, atitudine, au ascultat muzică lui Strauss. Cu toţii, oaspeţi, timişoreni, debutanţi, au acceptat să poarte la bal o floare de colţ, simbolul generozităţii începând din acest an.

Ediţia specială „Balul vienez la Timişoara” se difuzează pe TVR Timişoara sâmbătă 26.12.2015 de la ora 20.00, cu reluare duminică 27.12.2015 de la ora 11.00, pe TVR HD luni 28.12.2015 de la ora 20.00, iar pe TVR3 duminică 3.01.2016 de la ora 20.00. Va reamintim că postul TVR Timişoara poate fi recepţionat şi pe canalul 85 UPC digital.

Sursă foto: opiniatimișoarei.ro

Citește continuarea pe tvr.timișoara.ro

timișoara - alfa 150x150Citeste si: Masculii alfa, pierduți în gramatică.

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem si pe FACEBOOK. Da-ne un LIKE- Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.