Am avut un rege, l-am îngropat, să revenim la friptura de toate zilele

rege - 012 171216 REGELE MIHAI I GALERIE INQUAM 18 INQUAM Photos Octav Ganea

Am avut un rege, l-am îngropat, să revenim la friptura de toate zilele. Dacă aveam vreun om care să stea drept în fața străinilor, acesta era Regele Mihai. Că Maiestatea sa a vâslit pe râul relațiilor internaționale, o știu cu toții, chiar și cei ignoranți ori proști (să nu uităm că și prostul are rostul lui pe lume).

Numai cei care vor cu încăpățânare să scoată capul din groapă pe furiș, mai pot susține clasa politică actuală care, cu prea puține excepții, este secătuită, bolnavă, putredă și duhnește îngrozitor. Să pretinzi a fi o țară europeană și să ai cârmuitori care-și doresc să schimbe legile (legile, nu preșul de la intrare) după bunul lor plac, cât să ascundă mizeriile făcute, mi se pare culmea absurdului.

Kafka ar fi motivat peste putință să scrie un roman despre prostia românească și să închege un eseu despre cum omul obișnuit, plătitor de taxe și impozite, petrecându-și zilele vieții într-un birou, mâncând salam în care este strecurată hârtie igienică, ajuns  în fața legii, trebuie să șteargă cu limba papucii cârmuitorilor, să se ploconească și să cerșească niște resturi.

Când eram mică, familia mea era atât de săracă, încât, odată cu începerea noului an școlar, când toți copiii aveau haine noi, Mama se zbătea teribil să ,,fiu în rând cu lumea”. În orașul nostru uitat, căruia i se mai spunea târg, venea o șatră de țigani, cu haine ieftine, aruncate de Occident. Deși erau doar un pic mai ieftine decât celelalte articole de îmbrăcăminte, Mamei i se părea că economisește mulți bani astfel. Țiganii veneau în piață, așezau cartoane pe jos și puneau hainele în ordine.

Erau niște haine de proastă calitate care se lățeau și lărgeau după prima spălare, rămânând fără culoare. Ne înghesuiam în jurul țiganilor, smulgând hainele, băgându-le în sacoșă. Uneori luam mărimi mai mari, numai să fie. Cert este că și cucoanele, așa li se spunea, care vindeau la magazinele obișnuite, veneau să cumpere de la țigani. Rumoarea a stăpânit tot târgul. A circulat vestea că magazinele ar cumpăra și ele de la țigani ca să jecmănească lumea. Cumpărau pantalonii cu câțiva lei și-i vindeau triplu. O bună bucată de vreme, țigăncile acelea grase, frumoase, au strigat puternic în piața noastră. Vindeau ciorapi, izmene, chiloți și-și descărcau mașinile mândre. Noi, săraci, fără vreo perspectivă, cumpăram orice ca să ne putem îmbrăca.

Mi-am adus aminte de acest scenariu, gândindu-mă la acest popor care a trăit în sărăcie mereu. Omul sărman s-a zbătut pentru orice fir de ață, în vreme ce mișeii, acei coloși care storc și sărăcesc tot ce stăpânesc, și-au croit viețile cum au dorit. Un stimat domn profesor, pe când eu și colegii mei avem 20 de ani, ne spunea obsesiv că un cârmuitor, când pune capul pe pernă, trebuie să simtă-n umeri responsabilitatea vieților pe care le poate decide.

Îmi imaginam întotdeauna că oamenii sunt ca niște vite flămânde, slabe, sătule, apucând cu botul tot ce mai rămâne, mulțumind că a fost și atât. Cred că aceasta este mare greșeală a noastră. Ne-am mulțumit întotdeauna cu ce ni s-a aruncat și n-am crăpat țestele (metaforic) puturoșilor, mincinoșilor, parveniților și agramaților care trebuiau să ne reprezinte.

Mai târziu, călcând pe holurile facultății, am învățat că omul este mânat mereu de interese, dar că este dator să întoarcă comunității măcar o parte din ceea ce ea i-a oferit, ba mai mult, este obligat să se gândească mereu la binele celorlalți. Lungindu-ne gâturile la studenții de la Filosofie, mereu boemi și tineri, măcinați de întrebări, citind câte o carte, totul ni se părea simplu. Dacă oamenii au la îndemână scheletul principiilor, ce e cu lepădăturile acestea care nici nu respectă oamenii?

Dacă nu putem să le cerem cârmuitorilor să ne iubească, putem să așteptăm ceva în schimbul sudorii vieții noastre? Ne gândim vreodată că adevărul și dreptatea, cinstea, onoarea, nu sunt doar niște concepte cu care se ocupă cei fără de viitor de la Filosofie? Căci, nu-i așa, majoritatea se uită la artiști, filosofi, umaniști ca la niște pierde-primăvară-vară-toamnă-iarnă, niște greșeli puse acolo într-un colț al societății ca să țină discursuri.

Regele Mihai credea în intelectualitate și-n elite, așa cum a vorbit ori de câte ori a putut despre adevăr, loialitate și dragoste față de popor. Eram cu toții la terasă, mai mâncam un mititel, mai scuipam niște coji de semințe, mai huiduiam pe cineva, mai bârfeam vreun vecin, mai mergeam într-o vacanță schiloadă, ca să ne simțim vii și bine. Altfel, nu-mi explic unde dracu am trăit. Cum am putut să avem la un pas de noi schimbarea și să nu o apucăm cu ambele mâini? Noi vrem mereu să schimbăm câte ceva. Ne așezăm în fața lucrului cu pricina și cumpănim. Răsucim lucrurile pe toate fețele, până renunțăm. Noi vrem ca sistemele politic, educațional, economic, social, de sănătate să fie mai bune. Noi vrem să trăim bine. Nu pentru că ne rânjește unu și ne zice asta, ci pentru că așteptăm ca alții să iasă și să lupte.

Multora nu ne-a păsat nici înainte, nu ne va păsa nici de acum înainte. Vin sărbătorile. Trebuie să învârtim sarmale, să înghițim cârnați, să înfulecăm fripturi și piftii, astfel încât doliul și lupta pot fi amânate. Nu, serios. Cred că glumiți. Cine mai golește supermarketurile? Cine va mai cheltui banii adunați cu greu de-a lungul anului într-o noapte simandicoasă de trecere între ani? Cine merge-n căutarea rochiei perfecte și-și pune unghiuțe cu pisici?

Citește și: Ultimul dar al Regelui Mihai pentru poporul pe care l-a iubit

Cine se mai bucură de luminițele zăcând pe drumuri. Nenorociților. Nerecunoscătorilor. Cârmuitorii ne-au pus luminițe cu mare dificultate, înțelegeți? În vreme ce există familii fără apă curentă ori electricitate, noi trebuie să salivăm uitându-ne la ornamentele pentru Crăciun. Nu pricep pe ce lume trăiți, dacă nu ați înțeles câte sacrificii se fac ca noi să avem luminițe de Crăciun. Nici nu știu de ce nu recunoașteți că nu mai vedeți gropile din asfalt așa.

Cine se poate gândi la politica internă acum, la obrazul plin de bălegar pe care îl avem în fața străinilor? Este mai important cum facem piftia și unde ne îmbătăm în ultimele clipe din 2017, căci, cum am putea sărbători altfel un an plecat din viața noastră, dacă nu atât de elegant.

Regele Mihai nu a plecat doar cu un vagon plin cu aur. Ați fost mințiți, iertați-mă că vă spun. Regele Mihai a plecat din țară cu mai multe vagoane în care zăcea aurul dreptății, eleganței și iubirii. Nu a luat cu el gloria, vreo avere mundană, ori pielea de pe coastele noastre. Ne-a luat în inimă, sperând să se poată întoarce. A luat cu el credința și încăpățânarea. A crezut mereu că noi vom lupta. Mă doare că a crezut în noi.

Regele Mihai a plecat cu multe averi din țara noastră. Comuniștii v-au manipulat că era doar un vagon cu aur, doar ca să nu pară ei proști că i-au dat atât de mult. Regele Mihai a plecat din România cu iubirea pentru popor pe care noi nu am mai primit-o niciodată. Vagoanele viitorului sunt goale. Mai sunt câțiva pușcăriași care vor avea grijă să scape. Nu vom vedea cătușele, dar le vom auzi zângănitul. Și vom vrea să dăm toate vagoanele de aur din lume, ca cineva să vină să ne mai spună ,,Vă iubesc”.

Ați avut un rege. L-ați îngropat. Faceți rezervare pentru Revelion. Repede. Se ocupă toate lucrurile bune. Dumnezeu să vă ierte!

Sursă foto: Inquam Photos

rege - regelmihaimotor 150x150Citește și: Regele Mihai – un om cât o istorie. O istorie cât un om

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem și pe FACEBOOK. Dă-ne un LIKE- Perfect Imperfect

 

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.