Revolta timidului din tine!

tine - run riot 1623305 960 720

Articol scris de Beatrice Holdon. Revolta timidului din tine! Priveşti tăcut cu ochii umezi spre mulţime? Serios acum, unde te crezi? Cu câte sute de ani în urmă? Eşti vreo domniţă cu obrajii trandafirii de sfială, înveşmântată în rochie lungă, dantelată, iar în păr cu o bogăţie de perluţe? Sau poate eşti un gentilom cu mâneci largi, brodate, pe degete numai inele, dezis de orice luptă, sensibil la orice pală de vânt?

Ce simţi când alţii par atât de siguri pe ei, iar tu îţi înghiţi cuvintele de ruşine să-ţi auzi chiar şi propria voce? Eşti frumos şi deştept. Ai inocenţa ta, bunătatea în suflet, dar dacă nu găseşti cutezanţa să te manifeşti, vor îmbătrâni odată cu tine şi nicio plăcere pe care arzi de nerăbdare să o simţi nu vei şti cum e, dacă nu îndrăzneşti să muşti din ea. Şi o să te tot doară imaginea pe care o au alţii despre tine, aceea de timorat şi nedescurcăreţ, dacă nu îţi iei într-o zi inima în dinţi să acţionezi şi să te plimbi demn printre ei ca să înţeleagă ce mult s-au înşelat în privinţa ta.

Să te strici de râs, uite aşa, de unul singur de vreo stângăcie pe care ai comis-o, dar mai mândru ca niciodată că ţi-ai trezit curajul care moţăia acolo în profunzime şi abia aştepta să te vadă, să te îmboldească să ţii de acum înainte pasul numai cu el. În fiecare zi vei învăţa din greşelile tale, bucuros că nu te mai loveşti în restricţii autoimpuse. Cunoşti pe altcineva care să te ştie mai bine decât ştii tu că eşti în momentele acestea?

Cum te vezi când eşti doar cu tine? Ştii să râzi, să iubeşti, să cânţi. Ai gânduri şi planuri măreţe. Oglindeşte-te în tine şi cel mai bun prieten de pe lume caută-l tot în tine. Conştient de tine, devii punctul tău de sprijin. Lasă-te ocrotit şi impulsionat de zâmbetul ce îţi oferă siguranţă atunci când te uiţi după tine. Visele pe care le ai, cum crezi că ţi le vei îndeplini dacă doar priveşti spre stele? Tot ceea ce speri să ţi se întâmple frumos, cum crezi că vei realiza altfel decât prin încercări şi experimente? Ai şansele tale pe care dacă nu ţi le acorzi în primul rând tu, cu bunăvoinţă şi încredere, atunci nici nu vei şti să le preschimbi în succese.

Câţi ani ai pierdut până acum aşteptând să te observe cineva? Eşti plin de amărăciune pentru că nu s-a întâmplat deloc aşa: când alţii alergau îndrăzneţi spre ţinte, tu rămâneai pe loc mereu! Şi ştii de ce? Pentru că “nimeni nu te poate face să te simţi inferior fără consimţământul tău”. (Eleonor Roosevelt)

Citește și: [VIDEO] Smiley feat Guess Who – ”Ce mă fac cu tine de azi?”

Dar nu-i nimic, vei fi un altul în curând pentru că “oamenii devin mai fericiţi când îşi dau seama că mâna de ajutor de care au nevoie se află la capătul braţului lor”. (Sidney J. Philips). Ai numai de câştigat: o grămadă de satisfacţii din munca pe care o depui pentru transformarea ta, bucuria şi încântarea celor care din zi în zi te văd mai îndrăzneţ şi deschis. Serios acum, dacă ar fi să scrie fiecare câte o carte despre viaţa pe care o trăieşte, a ta ce titlu ar avea: Lamentările unui timid? Pe cine crezi că ar interesa o astfel de carte? Chiar aşa, ai accepta să nu fii niciodată citit? ”Pentru că atunci “când ai de ales şi nu alegi, de fapt tocmai ai ales ceva”. (William James)

Acum că ai aprins scânteia focului tău interior, trebuie să ai curajul de a-ţi căuta şi mai ales de a-ţi stabili locul printre ceilalţi. Îţi vei permite astfel să te bucuri de viaţă, îndeosebi “de lucrurile mici pentru că într-o zi, privind înapoi, ai putea să îţi dai seama că erau lucruri mari.” ( Robert Brault) Caută un titlu frumos în care să crezi. Adaugă capitole incitante în viaţa ta, fii amuzant şi, mai ales sincer. Cine are nevoie de tine, va fi fericit să te aibă în preajmă.

Nu îţi cere nimeni să renunţi la căldura din priviri, la blândeţea vorbei sau la cuminţenia din gesturi. Roşeaţa delicioasă din obraji, intimidările de moment sunt farmecul tău personal pentru care poate mulţi te şi invidiază, cine ştie! Ai o oarecare teamă când vine vremea să încerci ceva nou? Se mai întâmplă, însă mergi înainte! Sunt doar emoţiile acelea de început care dispar imediat ce ne acomodăm. Preschimbă-le inteligent în trăiri entuziaste şi constructive atunci când te avânţi în cucerirea necunoscutului.

“Nu înceta niciodată să zâmbeşti nici chiar atunci când eşti trist, pentru că nu se ştie cine se poate îndrăgosti de zâmbetul tău”. (Gabriel Garcia Marquez)

“Munceşte ca şi cum nu ai avea nevoie de bani. Iubeşte ca şi cum nu ai fi suferit niciodată din dragoste. Dansează ca şi cum nimeni nu s-ar uita”. (Mark Twain).

Sursă foto: Pixabay

tine - emidris28noiembrie 90x90Citește și: Cine are grijă de tine?

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem și pe FACEBOOK. Dă-ne un LIKE- Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.