Rusaliile – Pogorârea Duhului Sfânt, întemeierea Bisericii Creștine!

Rusalii - pentecost 3409249 1280 1024x522

Rusaliile – Pogorârea Duhului Sfânt, întemeierea Bisericii Creștine! Praznicul Pogorârii Duhului, Cinzecimea sau Rusaliile, cum este cunoscut în popor, reprezintă sărbătoarea întemeierii bisericii creștine, prin convertirea a peste 3000 de oameni la Ierusalim, de către Sfântul Apostol Petru, cel care, insuflat de Duhul Sfânt,a ținut o cuvântare de excepție la Ierusalim. Rusaliile sau Duminica Mare vin cu o multitudine de tradiții și superstiții populare, ținute cu sfințenie în satul românesc.

  • Oamenii își împodobesc casele și gospodăriile cu ramuri de tei, nuc, plop sau stejar, care au fost în prealabil sfințite la biserică.
  • În unele regiuni se dansează ”Jocul Călușarilor”, tot ca un leac care te ferește de rău și boli.
  • Femeile fac descântece, pentru alungarea spiritelor rele iar ușile se ung cu usturoi
  • În Ardeal există o tradiție aparte, cunoscută sub numele de ”udatul nevestelor”, când femeile sunt stropite cu apă pentru a fi frumoase și sănătoase pentru tot anul.
  • Dacă vremea este frumoasă de Rusalii, atunci vom avea o vară frumoasă și cu roade multe.

Citește și: Părintele Constantin Necula, de Rusalii: ”Faceți lumea mai frumoasă!”

Importanța sărbătorii Pogorârii Sfântului Duh este reliefată și prin decizia luată de autorități ca a doua zi, când sărbătorim Sfânta Treime, să fie zi liberă pentru angajați. Același lucru se întâmplă și în Austria, Belgia, Cipru, Danemarca, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Islanda, Luxemburg.

În ajunul Rusaliilor se ţin Moşii de vară sau de Rusalii – cu târguri unde oamenii găsesc cele necesare pomenilor, dar şi prilej de veselie. Se crede că sufletele morţilor(moşilor) după ce părăsesc mormintele în Joia Mare (cea de dinaintea Paştilor), se preumblă printre cei vii, înapoindu-se la locul lor în Ajunul Rusaliilor.

Sursă foto: Pixabay

Rusalii - traditii obiceiuri rusalii 98742200 90x90Citește și: Lunea Sfântului Duh – ce nu trebuie să faci a doua zi de Rusalii

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem și pe FACEBOOK. Dă-ne un LIKE- Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.