Întărește-ți IMUNITATEA. 8 Sfaturi pentru o toamnă SĂNĂTOASĂ

imunitatea - toamna e1474829191542

Întărește-ți IMUNITATEA. 8 Sfaturi pentru o toamnă SĂNĂTOASĂ. Toamna se ia în serios şi tot mai des simţim nevoia să mai adăugăm un strat de haine pe noi. Răcoarea s-a instalat, frigul îşi face curaj şi astfel gripă ne dă târcoale. Aerul a devenit mai aspru, zilele sunt tot mai scurte şi schimbările drastice de temperatură sunt comune. 

Atrag după ele reacţii ale organismului, şi putem resimţi uscăciune la nivelul gâtului, al pielii, ochilor sau părului.

Este momentul să acţionăm întărindu-ne IMUNITATEA. Aşadar încearcă să ţii cont de câteva sfaturi simple, ca să nu fii nevoit să te închizi în casa cuprins de stări bolnăvicioase!

Consumaţi lămâi şi limonada

Lămâile sunt fructul ideal pentru restabilirea echilibrului acid – alcalin. Consumarea de limonadă sau adăugarea de suc de lămâie în ceai, salata sau alte feluri de mâncare ajuta la îmbunătăţirea echilibrului intern al organismului.

Profitaţi de tratamentele naturiste
Există nenumărate suplimente pe bază de plante sau tincturi, care oferă un sprijin suplimentar organismului în acomodarea cu schimbările de mediu, crescând imunitatea.

Odihniţi-vă suficient
Pentru a-şi putea îndeplini activităţile zilnice, adulţii au nevoie de 6-10 ore de somn pe noapte. Specialiştii au corelat somnul cu balanta nivelului hormonal (hormonii de creştere / hormonii de stres, etc), menţinerea unei greutăţi optime, gândirea lucidă, îmbunătăţirea stării de spirit şi sănătatea pielii.

Consumaţi suficiente proteine
Proteinele reprezintă un element de bază în sănătatea organismului, minţii şi sistemului imunitar. Dietele sărace în proteine conţin, de regulă, cantităţi ridicate de carbohidraţi, care sunt uşor transformaţi în glucoza şi cresc nivelul de zahăr în sânge, solicitând pancreasul şi sistemul imunitar.

Consumaţi suficiente lichide
Experţii susţin că majoritatea durerilor de cap survin în prezenţa unui consum insuficient de apă. Durerea de cap şi setea reprezintă semne ale deshidratării.

Reduceţi consumul de zahăr alb rafinat
Reducerea sau eliminarea zahărului alb rafinat din meniul zilnic va atrage cu sine o creştere a nivelului de energie, reducerea greutăţii corporale, creşte imunitatea și capacitatea de concentrare/gândire. Mulţi nutriţionişti considera zahărul a fi un drog cu impact negativ puternic asupra organismului uman. Totodată, este recomandată şi evitarea îndulcitorilor artificiali, consideraţi a fi chiar mai nocivi decât zahărul.

Consumaţi porţii mari de fructe şi vegetale
Fructele şi vegetalele au la baza nenumărate vitamine, minerale, fibre, enzime şi antioxidanţi, oferind un conţinut nutriţional inegalabil, ajutând imunitatea.
Multe dintre vitamine, incluzând vitamina C, au efect antioxidant şi protejează celulele – inclusiv pe cele ale sistemului imunitar – de degradările provocate de toxine. Produsele închise la culoare (fructele de pădure, nap, brocoli) sunt bogate în flavonoizi, polifenoli şi alţi antioxidanţi.

Petreceţi timp afară, în frig
Mai mult de 90% din timp îl petrecem în mediu închis, inhalând aer filtrat şi germenii altor persoane. Petrecerea de timp în mediul extern în perioadele reci stimulează glanda tiroidă şi întăreşte sistemul imunitar.

Citeşte în continuare pe: Sfatulmedicului.ro

Foto: theawesomegreen.com

imunitatea - Ceaiul de anason stelat 150x150Citește și: Ceaiul de anason stelat, remediul perfect pentru toamnă.

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem și pe FACEBOOK. Dă-ne un LIKE- Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.