Elton John se retrage!

Elton John - elton john 446485 960 720

Elton John se retrage! Unul din cele mai mari nume din istoria muzicii și a showbiz-ului mondial, Sir Elton John, în vârstă de 70 de ani, va face în cel mai scurt timp anunțul retragerii sale din lumea muzicală. Pe site-ul său este afișat un timer pentru seara zilei de azi, însoțit de mesajul: ”Am decis în sfârșit că viitorul meu se odihnește”.

Anunţul pe care îl va face intervine la mai puţin de un an după ce Sir Elton a fost obligat să anuleze o serie de spectacole când a contractat o infecţie bacteriană. Cântăreţul s-a îmbolnăvit ”brusc” în timpul unui zbor spre casă din Santiago, Chile, şi a fost internat în spital, unde a petrecut două nopţi la terapie intensivă, aminteşte PA.

După întoarcerea acasă, a trebuit să anuleze datele din aprilie şi mai ale reprezentaţiilor de la rezidenţa din Las Vegas. Nu a fost prima dată când starea de sănătate l-a împiedicat pe muzicianul veteran să urce pe scenă. În 1999, i s-a montat un stimulator cardiac, când doctorii au descoperit că avea bătăi neregulate ale inimii, în timp ce în 2013, starul a susţinut 10 concerte chinuit de dureri, înainte de a anula restul turului, inclusiv o reprezentaţie în Hyde Park din Londra, după ce a fost diagnosticat cu apendicită.

Citește și: [VIDEO] Smiley ne invită iar la ”Vals”!

La vremea aceea, Sir Elton John a spus că s-a simţit „recunoscător pentru a fi în viaţă”, dezvăluind că ar fi putut să moară în orice moment, în timp ce se străduia să-şi onoreze turneul său european fără să ştie că suferea de această boală. În 2012, el a anulat o serie de spectacole în Statele Unite ca urmare a unei infecţii respiratorii pe care a contractat-o în timpul turneului. De asemenea, cântăreţul a ratat concerte şi din cauza unei intoxicaţii alimentare.

Sir Elton John a început să performeze la vârsta de 15 ani, în 1962, sub numele său de naştere, Reggie Dwight, la un pub lângă locuinţa sa din Pinner, Middlesex. În 1970, a fost în turneu în Statele Unite, unde a devenit un succes instantaneu.

Continuare știre pe Agerpres

Elton John - dolores o riordan 2 90x90Citește și: [VIDEO], Dolores O’Riordan, solista The Cranberries, găsită decedată!

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem și pe FACEBOOK. Dă-ne un LIKE- Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.